Categorii
QuickBible.ro
Proverbele 16:7
Q & A: Ce înseamnă că Dumnezeu este de 3 ori sfânt?
Sintagma „Sfânt, sfânt, sfânt” apare de două ori în Biblie, o dată în Vechiul Testament (Isa. 6:3) și o dată în Noul Testament (Apoc. 4:8). De ambele dăți, sintagma este spusă sau cântată de către creaturile cerești și de fiecare dată este vorba despre un om care a avut o vedenie a Tronului lui Dumnezeu (Isaia, respectiv Ioan).
Sfințenia lui Dumnezeu e atributul divin cel mai dificil de explicat, în parte pentru că ține de esența divinității care nu este împărtășită de oameni. Suntem creați după chipul lui Dumnezeu și împărtășim multe dintre atributele Sale, într-o măsură mult mai redusă, desigur. Dar esența divină nu va fi împărtășite niciodată de ființele create: omniprezența, omnisciența, omnipotența și sfințenia. Sfințenia lui Dumnezeu e ceea ce Îl separă de toate celelalte ființe, ceea ce Îl face distinct și aparte de orice altceva. Sfințenia lui Dumnezeu e mai mult decât perfecțiunea Lui sau puritatea lipsită de păcat. Este esența unicității Lui. Sfințenia lui Dumnezeu întruchipează misterul măreției Sale și ne face să privim cu uimire la El, pe măsură ce începem să înțelegem doar o mică parte din splendoarea Sa.
Isaia a fost un martor direct al sfințeniei lui Dumnezeu în vedenia descrisă în cap. 6. Cu toate că Isaia era un profet al lui Dumnezeu și un om drept, reacția Lui la vederea sfințeniei lui Dumnezeu a fost conștientizarea păcătoșeniei Sale (Isa. 6:5). Chiar și îngerii din prezența lui Dumnezeu, care strigau „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Atotputernic” își acopereau fața și picioarele cu patru dintre cele șase aripi. Acoperirea feței și a picioarelor denotă fără îndoială reverența și uimirea inspirate de prezența imediată a lui Dumnezeu (Exod. 3:4-5). Serafimii stăteau acoperiți, recunoscându-și nevrednicia în prezența Celui Sfânt. Și dacă serafimii puri și sfinți arată o astfel de reverență în prezența lui Iehova, cum ar trebui noi, creaturi corupte și păcătoase, să ne apropiem de El?
Vedenia lui Ioan din Apoc. 4 a fost similară cu cea a lui Isaia. Din nou, făpturile vii în jurul tronului strigau „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Atotputernic” (Apoc. 4:8), în reverență și uimire față de Cel Sfânt. Ioan continuă să descrie aceste ființe vii care Îi dau glorie și onoare lui Dumnezeu în mod continuu în jurul tronului Său. Reacția lui Ioan la vedenia cu Dumnezeu stând pe tronul Său este diferită de cea a lui Isaia. Ioan nu cade la pământ, posibil pentru că deja Îl întâlnise pe Cristosul înviat la începutul vedeniei sale (Apoc. 1:17). Cristos Și-a pus mâna asupra lui Ioan și i-a spus să nu se teamă. Asemenea lui Ioan, și noi ne putem apropia de tronul harului dacă avem asupra noastră mâna lui Cristos care a fost străpunsă pentru păcatele noastre (2 Cor. 5:21).
Repetiția de 3 ori „Sfânt, sfânt, sfânt” (numită trisaghion) ține și de gândirea ebraică. De exemplu, dacă o mâncare este bună, evreii ziceau: „mâncarea este bună”. Dacă este mai bună decât cea de ieri, atunci spuneau: „mâncarea este bună, bună”. Dacă este cea mai bună mâncare pe care au mâncat-o vreodată și nu există alta mai bună decât ea, ei spuneau: „mâncarea este bună, bună, bună”.
Repetiția de trei ori a unui nume sau a unei expresii o regăsim pe paginile Scripturii și cu alte ocazii: Ier. 7:4, 22:29, Ezec. 21:27 – cu rostul de a accentua lucrul afirmat. Când îngerii din jurul tronului declară „Sfânt, sfânt, sfânt”, ei exprimă cu forță și pasiune adevărul sfințeniei supreme a lui Dumnezeu, acea caracteristică esențială care redă natura Lui uimitoare și măreață.
Mai mult, trisaghionul exprimă natura triunică a lui Dumnezeu, cele trei Persoane ale divinității fiind egale în sfințenie și măreție. Isus Cristos este Sfântul conceput în fecioara Maria (Luca 1:35), care a înviat și este înălțat la dreapta Tatălui (Fapte 13:33-35). El este „Cel Sfânt și Neprihănit” (Fapte 3:14) a cărui moarte pe cruce ne oferă mântuirea în dar. Cea de-a treia Persoană a Trinității, Duhul Sfânt, chiar prin Numele Său denotă importanța sfințeniei în esența divinității.
În cele din urmă, cele două vedenii cu îngeri în jurul tronului care strigă „Sfânt, sfânt, sfânt” indică în mod clar faptul că Dumnezeu e același în ambele testamente. Unii se gândesc la Dumnezeul Vechiului Testament ca la un Dumnezeu al mâniei, și la Dumnezeul Noului Testament ca la un Dumnezeu al dragostei. Dar Isaia și Ioan prezintă o imagine unitară a Dumnezeului sfânt, maiestuos, uimitor, care nu Se schimbă (Mal. 3:6), care este același ieri, astăzi și întotdeauna (Evrei 13:8) și „în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare” (Iac. 1:17). Sfințenia lui Dumnezeu este veșnică, la fel cum El Însuși este veșnic.