«Ant | Urm»
1 Împărați 21:1 GILLCMHCMH+9453
VDC După aceste lucruri, iată ce s-a întâmplat. Nabot, din Izreel, avea o vie la Izreel, lângă casa lui Ahab, împăratul Samariei.
1 Împărați 21:2 GILLCMHCMH+9454
VDC Și Ahab a vorbit astfel lui Nabot: „Dă-mi mie via ta să fac din ea o grădină de verdețuri, căci este foarte aproape de casa mea. În locul ei îți voi da o vie mai bună sau, dacă-ți vine mai bine, îți voi plăti prețul ei în argint.”
1 Împărați 21:3 GILLCMHCMH+9455
VDC Dar Nabot a răspuns lui Ahab: „Să mă ferească Domnul să-ți dau moștenirea părinților mei!”
1 Împărați 21:4 GILLCMHCMH+9456
VDC Ahab a intrat în casă trist și mâniat din pricina cuvintelor pe care i le spusese Nabot din Izreel: „Nu-ți voi da moștenirea părinților mei!” Și s-a culcat pe pat, și-a întors fața și n-a mâncat nimic.
1 Împărați 21:5 GILLCMHCMH+9457
VDC Nevastă-sa, Izabela, a venit la el și i-a zis: „Pentru ce îți este tristă inima și nu mănânci?”
1 Împărați 21:6 GILLCMHCMH+9458
VDC El i-a răspuns: „Am vorbit cu Nabot din Izreel și i-am zis: «Dă-mi via ta pe preț de argint sau, dacă vrei, îți voi da o altă vie în locul ei.» Dar el a zis: «Nu pot să-ți dau via mea!»”
1 Împărați 21:7 GILLCMHCMH+9459
VDC Atunci, Izabela, nevasta lui, i-a zis: „Oare nu domnești tu acum peste Israel? Scoală-te, ia și mănâncă și fii cu inima veselă, căci eu îți voi da via lui Nabot din Izreel!”
1 Împărați 21:8 GILLCMHCMH+9460
VDC Și ea a scris niște scrisori în numele lui Ahab, le-a pecetluit cu pecetea lui Ahab și le-a trimis bătrânilor și dregătorilor care locuiau cu Nabot în cetatea lui.
1 Împărați 21:9 GILLCMHCMH+9461
VDC Iată ce a scris în aceste scrisori: „Vestiți un post, puneți pe Nabot în fruntea poporului
1 Împărați 21:10 GILLCMHCMH+9462
VDC și puneți-i în față doi oameni de nimic, care să mărturisească astfel împotriva lui: «Tu ai blestemat pe Dumnezeu și pe împăratul!» Apoi scoateți-l afară, împroșcați-l cu pietre și să moară.”
«Ant | Urm»