«Ant | Urm»
2 Samuel 8:16 GILLCMHCMH+8226
VDC Ioab, fiul Țeruiei, era mai-mare peste oștire; Iosafat, fiul lui Ahilud, era mai-mare peste scriitori;
2 Samuel 8:17 GILLCMHCMH+8227
VDC Țadoc, fiul lui Ahitub, și Ahimelec, fiul lui Abiatar, erau preoți; Seraia era logofăt;
2 Samuel 8:18 GILLCMHCMH+8228
VDC Benaia, fiul lui Iehoiada, era căpetenia cheretiților și a peletiților; și fiii lui David erau mari dregători.
2 Samuel 9:1 GILLCMHCMH+8229
VDC David a zis: „A mai rămas cineva din casa lui Saul, ca să-i fac bine din pricina lui Ionatan?”
2 Samuel 9:2 GILLCMHCMH+8230
VDC Era un slujitor din casa lui Saul, numit Țiba, pe care l-au adus la David. Împăratul i-a zis: „Tu ești Țiba?” Și el a răspuns: „Robul tău, da!”
2 Samuel 9:3 GILLCMHCMH+8231
VDC Împăratul a zis: „Nu mai este nimeni din casa lui Saul, ca să mă port cu el cu o bunătate ca bunătatea lui Dumnezeu?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Mai este un fiu al lui Ionatan, olog de picioare.”
2 Samuel 9:4 GILLCMHCMH+8232
VDC Împăratul a zis: „Unde este?” Și Țiba a răspuns împăratului: „Este în casa lui Machir, fiul lui Amiel, la Lodebar.”
2 Samuel 9:5 GILLCMHCMH+8233
VDC Împăratul David l-a trimis să-l ia din casa lui Machir, fiul lui Amiel, din Lodebar.
2 Samuel 9:6 GILLCMHCMH+8234
VDC Și Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David, a căzut cu fața la pământ și s-a închinat. David a zis: „Mefiboșet!” Și el a răspuns: „Iată robul tău!”
2 Samuel 9:7 GILLCMHCMH+8235
VDC David i-a zis: „Nu te teme, căci vreau să-ți fac bine din pricina tatălui tău Ionatan. Îți voi da înapoi toate pământurile tatălui tău Saul, și vei mânca totdeauna la masa mea.”
«Ant | Urm»