«Ant | Urm»
Iosua 11:4 GILLCMHCMH+6112
VDC Au ieșit ei și toate oștirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul care este pe marginea mării, și având cai și care în foarte mare număr.
Iosua 11:5 GILLCMHCMH+6113
VDC Toți împărații aceștia au hotărât un loc de întâlnire și au venit de au tăbărât împreună la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel.
Iosua 11:6 GILLCMHCMH+6114
VDC Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da bătuți pe toți înaintea lui Israel. Cailor să le tai vinele picioarelor, iar carele lor să le arzi în foc.”
Iosua 11:7 GILLCMHCMH+6115
VDC Iosua cu toți oamenii lui de război au venit pe neașteptate peste ei la apele Merom și s-au năpustit în mijlocul lor.
Iosua 11:8 GILLCMHCMH+6116
VDC Domnul i-a dat în mâinile lui Israel; ei i-au bătut și i-au urmărit până la Sidonul cel mare, până la Misrefot-Maim și până în valea Mițpa la răsărit; i-au bătut fără să lase să scape vreunul.
Iosua 11:9 GILLCMHCMH+6117
VDC Iosua le-a făcut cum îi spusese Domnul: cailor le-a tăiat vinele picioarelor, iar carele lor le-a ars în foc.
Iosua 11:10 GILLCMHCMH+6118
VDC La întoarcere și în același timp, Iosua a luat Hațorul și a trecut prin sabie pe împăratul lui. Hațorul era mai înainte capitala tuturor acestor împărății.
Iosua 11:11 GILLCMHCMH+6119
VDC Au trecut prin ascuțișul sabiei și au nimicit cu desăvârșire pe toți cei ce se găseau în el: n-a rămas nimic din ce avea suflare de viață și au pus foc Hațorului.
Iosua 11:12 GILLCMHCMH+6120
VDC Iosua a luat, de asemenea, toate cetățile împăraților acelora, și pe toți împărații lor i-a trecut prin ascuțișul sabiei și i-a nimicit cu desăvârșire, cum poruncise Moise, robul Domnului.
Iosua 11:13 GILLCMHCMH+6121
VDC Dar Israel n-a ars niciuna din cetățile așezate pe dealuri, afară numai de Hațor, care a fost arsă de Iosua.
«Ant | Urm»