«Ant | Urm»
Iosua 14:6 GILLCMHCMH+6194
VDC Fiii lui Iuda s-au apropiat de Iosua la Ghilgal; și Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, i-a zis: „Știi ce a spus Domnul lui Moise, omul lui Dumnezeu, cu privire la mine și cu privire la tine, la Cades-Barnea.
Iosua 14:7 GILLCMHCMH+6195
VDC Eram în vârstă de patruzeci de ani când m-a trimis Moise, robul Domnului, din Cades-Barnea, ca să iscodesc țara, și i-am adus știri așa cum îmi spunea inima mea curată.
Iosua 14:8 GILLCMHCMH+6196
VDC Frații mei care se suiseră împreună cu mine au tăiat inima poporului, dar eu am urmat în totul calea Domnului Dumnezeului meu.
Iosua 14:9 GILLCMHCMH+6197
VDC Și în ziua aceea, Moise a jurat și a zis: «Țara în care a călcat piciorul tău va fi moștenirea ta pe vecie, pentru tine și pentru copiii tăi, pentru că ai urmat în totul voia Domnului Dumnezeului meu.»
Iosua 14:10 GILLCMHCMH+6198
VDC Acum iată că Domnul m-a ținut în viață, cum a spus. Sunt patruzeci și cinci de ani de când vorbea Domnul astfel lui Moise, când umbla Israel prin pustie, și acum iată că azi sunt în vârstă de optzeci și cinci de ani.
Iosua 14:11 GILLCMHCMH+6199
VDC Și astăzi, sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise; am tot atâta putere cât aveam atunci, fie pentru luptă, fie pentru ca să merg în fruntea voastră.
Iosua 14:12 GILLCMHCMH+6200
VDC Dă-mi dar muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea, căci ai auzit atunci că acolo sunt anachimi și că sunt cetăți mari și întărite. Domnul va fi, poate, cu mine și-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”
Iosua 14:13 GILLCMHCMH+6201
VDC Iosua a binecuvântat pe Caleb, fiul lui Iefune, și i-a dat ca moștenire Hebronul.
Iosua 14:14 GILLCMHCMH+6202
VDC Astfel, Caleb, fiul lui Iefune, Chenizitul, a avut de moștenire până în ziua de azi Hebronul, pentru că urmase în totul calea Domnului Dumnezeului lui Israel.
Iosua 14:15 GILLCMHCMH+6203
VDC Hebronul se chema mai înainte Chiriat-Arba – Arba fusese omul cel mai mare dintre anachimi. Și țara s-a odihnit de război.
«Ant | Urm»