«Ant | Urm»
Leviticul 16:23 GILLCMHCMH+3225
VDC Aaron să intre în cortul întâlnirii; să-și lepede veșmintele de in, pe care le îmbrăcase la intrarea în Sfântul Locaș, și să le pună acolo.
Leviticul 16:24 GILLCMHCMH+3226
VDC Să-și spele trupul cu apă într-un loc sfânt și să-și ia din nou veșmintele. Apoi să iasă afară, să-și aducă arderea-de-tot a lui și arderea-de-tot a poporului și să facă ispășire pentru el și pentru popor.
Leviticul 16:25 GILLCMHCMH+3227
VDC Iar grăsimea jertfei de ispășire s-o ardă pe altar.
Leviticul 16:26 GILLCMHCMH+3228
VDC Cel ce va izgoni țapul pentru Azazel să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă, după aceea să intre iarăși în tabără.
Leviticul 16:27 GILLCMHCMH+3229
VDC Să scoată afară din tabără vițelul ispășitor și țapul ispășitor, al căror sânge a fost dus în Sfântul Locaș pentru facerea ispășirii, și să le ardă în foc pieile, carnea și balega.
Leviticul 16:28 GILLCMHCMH+3230
VDC Cel ce le va arde să-și spele hainele și să-și scalde trupul în apă, după aceea să intre iarăși în tabără.
Leviticul 16:29 GILLCMHCMH+3231
VDC Aceasta să vă fie o lege veșnică: în luna a șaptea, în a zecea zi a lunii, să vă smeriți sufletele, să nu faceți nicio lucrare, nici băștinașul, nici străinul care locuiește în mijlocul vostru.
Leviticul 16:30 GILLCMHCMH+3232
VDC Căci în ziua aceasta se va face ispășire pentru voi, ca să vă curățiți: veți fi curățiți de toate păcatele voastre înaintea Domnului.
Leviticul 16:31 GILLCMHCMH+3233
VDC Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă, în care să vă smeriți sufletele. Aceasta să fie o lege veșnică.
Leviticul 16:32 GILLCMHCMH+3234
VDC Ispășirea să fie făcută de preotul care a primit ungerea și care a fost închinat în slujba Domnului, ca să urmeze tatălui său în slujba preoției; să se îmbrace cu veșmintele de in, cu veșmintele sfințite.
«Ant | Urm»