«Ant | Urm»
Plângerile lui Ieremia 4:3 GILLCMHCMH+20424
VDC Chiar și șacalii își apleacă țâța și dau să sugă puilor lor, dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struții din pustie.
Plângerile lui Ieremia 4:4 GILLCMHCMH+20425
VDC Limba sugarului i se lipește de cerul gurii, uscată de sete; copiii cer pâine, dar nimeni nu le-o dă.
Plângerile lui Ieremia 4:5 GILLCMHCMH+20426
VDC Cei ce se hrăneau cu bucate alese leșină pe ulițe. Cei ce fuseseră crescuți în purpură se bucură acum de o grămadă de gunoi!
Plângerile lui Ieremia 4:6 GILLCMHCMH+20427
VDC Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei, care a fost nimicită într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
Plângerile lui Ieremia 4:7 GILLCMHCMH+20428
VDC Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele; trupul le era mai roșu decât mărgeanul; fața le era ca safirul.
Plângerile lui Ieremia 4:8 GILLCMHCMH+20429
VDC Dar acum înfățișarea le este mai negricioasă decât funinginea, așa că nu mai sunt cunoscuți pe ulițe, pielea le este lipită de oase, uscată ca lemnul.
Plângerile lui Ieremia 4:9 GILLCMHCMH+20430
VDC Cei ce pier uciși de sabie sunt mai fericiți decât cei ce pier de foame, care cad sleiți de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
Plângerile lui Ieremia 4:10 GILLCMHCMH+20431
VDC Femeile, cu toată mila lor, își fierb copiii, care le slujesc ca hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
Plângerile lui Ieremia 4:11 GILLCMHCMH+20432
VDC Domnul Și-a sleit urgia, Și-a vărsat mânia aprinsă; a aprins în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
Plângerile lui Ieremia 4:12 GILLCMHCMH+20433
VDC Împărații pământului n-ar fi crezut și niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porțile Ierusalimului.
«Ant | Urm»