«Ant | Urm»
1 Samuel 17:1 GILLCMHCMH+7620
VDC Filistenii și-au strâns oștile ca să facă război și s-au adunat la Soco, o cetate a lui Iuda; au tăbărât între Soco și Azeca, la Efes-Damim.
1 Samuel 17:2 GILLCMHCMH+7621
VDC Saul și bărbații lui Israel s-au strâns și ei; au tăbărât în Valea Terebinților și s-au așezat în linie de bătaie împotriva filistenilor.
1 Samuel 17:3 GILLCMHCMH+7622
VDC Filistenii se așezaseră pe un munte deoparte, și Israel, pe un munte de cealaltă parte: doar valea îi despărțea.
1 Samuel 17:4 GILLCMHCMH+7623
VDC Atunci a ieșit un om din tabăra filistenilor și a înaintat între cele două oștiri. El se numea Goliat, era din Gat și avea o înălțime de șase coți și o palmă.
1 Samuel 17:5 GILLCMHCMH+7624
VDC Pe cap avea un coif de aramă și purta niște zale de solzi în greutate de cinci mii de sicli de aramă.
1 Samuel 17:6 GILLCMHCMH+7625
VDC Avea niște tureci de aramă peste fluierele picioarelor și o pavăză de aramă între umeri.
1 Samuel 17:7 GILLCMHCMH+7626
VDC Coada suliței lui era ca un sul de țesut și fierul suliței cântărea șase sute de sicli de fier. Cel ce-i purta scutul mergea înaintea lui.
1 Samuel 17:8 GILLCMHCMH+7627
VDC Filisteanul s-a oprit și, vorbind oștilor lui Israel așezate în șiruri de bătaie, le-a strigat: „Pentru ce ieșiți să vă așezați în șiruri de bătaie? Nu sunt eu filistean și nu sunteți voi slujitorii lui Saul? Alegeți un om care să se coboare împotriva mea!
1 Samuel 17:9 GILLCMHCMH+7628
VDC Dacă va putea să se bată cu mine și să mă omoare, noi vom fi robii voștri, dar, dacă-l voi birui și-l voi omorî eu, voi ne veți fi robi nouă și ne veți sluji.”
1 Samuel 17:10 GILLCMHCMH+7629
VDC Filisteanul a mai zis: „Arunc astăzi o ocară asupra oștirii lui Israel! Dați-mi un om ca să mă lupt cu el.”
«Ant | Urm»