«Ant | Urm»
2 Cronici 7:4 GILLCMH+11329
VDC Împăratul și tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.
2 Cronici 7:5 GILLCMH+11330
VDC Împăratul Solomon a înjunghiat douăzeci și două de mii de boi și o sută douăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul și tot poporul sfințirea Casei lui Dumnezeu.
2 Cronici 7:6 GILLCMH+11331
VDC Preoții stăteau la locul lor și tot astfel și leviții, cu instrumentele făcute în cinstea Domnului de împăratul David, pentru cântarea laudelor Domnului, când i-a însărcinat David să mărească pe Domnul zicând: „Căci îndurarea Lui ține în veac!” Preoții sunau din trâmbițe în fața lor. Și tot Israelul era de față.
2 Cronici 7:7 GILLCMH+11332
VDC Solomon a sfințit și mijlocul curții, care este înaintea Casei Domnului, căci acolo a adus arderile-de-tot și grăsimile jertfelor de mulțumire, pentru că altarul de aramă pe care-l făcuse Solomon nu putea cuprinde arderile-de-tot, darurile de mâncare și grăsimile.
2 Cronici 7:8 GILLCMH+11333
VDC Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea șapte zile și tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulțime de oameni de la intrarea Hamatului până la pârâul Egiptului.
2 Cronici 7:9 GILLCMH+11334
VDC În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare, căci sfințirea altarului au făcut-o șapte zile și sărbătoarea tot șapte zile.
2 Cronici 7:10 GILLCMH+11335
VDC În a douăzeci și treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel și mulțumit de binele pe care-l făcuse Domnul lui David, lui Solomon și poporului Său Israel.
2 Cronici 7:11 GILLCMH+11336
VDC Când a isprăvit Solomon Casa Domnului și casa împăratului și a izbutit în tot ce-și pusese de gând să facă în Casa Domnului și în casa împăratului,
2 Cronici 7:12 GILLCMH+11337
VDC Domnul S-a arătat lui Solomon noaptea și i-a zis: „Îți ascult rugăciunea și aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.
2 Cronici 7:13 GILLCMH+11338
VDC Când voi închide cerul și nu va fi ploaie, când voi porunci lăcustelor să mănânce țara, când voi trimite ciuma în poporul Meu,
«Ant | Urm»