«Ant | Urm»
2 Împărați 3:9 GILLCMHCMH+9586
VDC Împăratul lui Israel, împăratul lui Iuda și împăratul Edomului au plecat și, după un drum de șapte zile, n-au avut apă pentru oștire și pentru vitele care veneau după ea.
2 Împărați 3:10 GILLCMHCMH+9587
VDC Atunci, împăratul lui Israel a zis: „Vai! Domnul a chemat pe acești trei împărați ca să-i dea în mâinile Moabului!”
2 Împărați 3:11 GILLCMHCMH+9588
VDC Dar Iosafat a zis: „Nu este aici niciun proroc al Domnului, prin care să putem întreba pe Domnul?” Unul din slujitorii împăratului lui Israel a răspuns: „Este aici Elisei, fiul lui Șafat, care turna apă pe mâinile lui Ilie.”
2 Împărați 3:12 GILLCMHCMH+9589
VDC Și Iosafat a zis: „Cuvântul Domnului este cu el.” Împăratul lui Israel, Iosafat, și împăratul Edomului s-au coborât la el.
2 Împărați 3:13 GILLCMHCMH+9590
VDC Elisei a zis împăratului lui Israel: „Ce am eu a face cu tine? Du-te la prorocii tatălui tău și la prorocii mamei tale.” Și împăratul lui Israel i-a zis: „Nu, căci Domnul a chemat pe acești trei împărați ca să-i dea în mâinile Moabului!”
2 Împărați 3:14 GILLCMHCMH+9591
VDC Elisei a zis: „Viu este Domnul oștirilor, al cărui slujitor sunt, că, dacă n-aș avea în vedere pe Iosafat, împăratul lui Iuda, pe tine nu te-aș băga deloc în seamă și nici nu m-aș uita la tine.
2 Împărați 3:15 GILLCMHCMH+9592
VDC Acum aduceți-mi un cântăreț cu harpa.” Și, pe când cânta cântărețul din harpă, mâna Domnului a fost peste Elisei.
2 Împărați 3:16 GILLCMHCMH+9593
VDC Și a zis: „Așa vorbește Domnul: «Faceți gropi în valea aceasta, groapă lângă groapă!»
2 Împărați 3:17 GILLCMHCMH+9594
VDC Căci așa vorbește Domnul: «Nu veți vedea vânt și nu veți vedea ploaie, dar totuși valea aceasta se va umple de apă și veți bea voi, turmele voastre și vitele voastre.»
2 Împărați 3:18 GILLCMHCMH+9595
VDC Dar aceasta este puțin lucru înaintea Domnului. El va da pe Moab în mâinile voastre;
«Ant | Urm»