«Ant | Urm»
Evrei 2:2 GILLCMHCMH+29979
VDC Căci, dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit și dacă orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire,
Evrei 2:3 GILLCMHCMH+29980
VDC cum vom scăpa noi dacă stăm nepăsători față de o mântuire așa de mare, care, după ce a fost vestită întâi de Domnul, ne-a fost adeverită de cei ce au auzit-o,
Evrei 2:4 GILLCMHCMH+29981
VDC în timp ce Dumnezeu întărea mărturia lor cu semne, puteri și felurite minuni și cu darurile Duhului Sfânt, împărțite după voia Sa!
Evrei 2:5 GILLCMHCMH+29982
VDC În adevăr, nu unor îngeri a supus El lumea viitoare despre care vorbim.
Evrei 2:6 GILLCMHCMH+29983
VDC Ba încă, cineva a făcut undeva următoarea mărturisire: „Ce este omul ca să-Ți aduci aminte de el sau fiul omului ca să-l cercetezi?
Evrei 2:7 GILLCMHCMH+29984
VDC L-ai făcut pentru puțină vreme mai prejos de îngeri, l-ai încununat cu slavă și cu cinste, l-ai pus peste lucrările mâinilor Tale,
Evrei 2:8 GILLCMHCMH+29985
VDC toate le-ai supus sub picioarele lui.” În adevăr, dacă i-a supus toate, nu i-a lăsat nimic nesupus. Totuși, acum, încă nu vedem că toate îi sunt supuse.
Evrei 2:9 GILLCMHCMH+29986
VDC Dar pe Acela care a fost făcut pentru „puțină vreme mai prejos decât îngerii”, adică pe Isus, Îl vedem „încununat cu slavă și cu cinste” din pricina morții pe care a suferit-o, pentru ca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toți.
Evrei 2:10 GILLCMHCMH+29987
VDC Se cuvenea, în adevăr, ca Acela pentru care și prin care sunt toate și care voia să ducă pe mulți fii la slavă să desăvârșească, prin suferințe, pe Căpetenia mântuirii lor.
Evrei 2:11 GILLCMHCMH+29988
VDC Căci Cel ce sfințește și cei ce sunt sfințiți sunt dintr-unul. De aceea, Lui nu-I este rușine să-i numească frați,
«Ant | Urm»