«Ant | Urm»
Geneza 44:8 GILLCMHCMH+1333
VDC Iată, noi ți-am adus din țara Canaanului argintul pe care l-am găsit la gura sacilor noștri. Cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
Geneza 44:9 GILLCMHCMH+1334
VDC Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul și noi înșine să fim robi ai domnului nostru!”
Geneza 44:10 GILLCMHCMH+1335
VDC El a zis: „Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul să fie robul meu, iar voi veți fi nevinovați.”
Geneza 44:11 GILLCMHCMH+1336
VDC Îndată, și-a coborât fiecare sacul la pământ. Fiecare și-a deschis sacul.
Geneza 44:12 GILLCMHCMH+1337
VDC Economul i-a scotocit, începând cu cel mai în vârstă și sfârșind cu cel mai tânăr, și paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
Geneza 44:13 GILLCMHCMH+1338
VDC Ei și-au rupt hainele, și-a încărcat fiecare măgarul și s-au întors în cetate.
Geneza 44:14 GILLCMHCMH+1339
VDC Iuda și frații lui au ajuns la casa lui Iosif pe când era el încă acolo și s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui.
Geneza 44:15 GILLCMHCMH+1340
VDC Iosif le-a zis: „Ce faptă ați făcut? Nu știți că un om ca mine are putere să ghicească?”
Geneza 44:16 GILLCMHCMH+1341
VDC Iuda a răspuns: „Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptățim? Dumnezeu a dat pe față nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi și acela la care s-a găsit paharul.”
Geneza 44:17 GILLCMHCMH+1342
VDC Dar Iosif a zis: „Să mă ferească Dumnezeu să fac așa ceva! Omul la care s-a găsit paharul va fi robul meu, dar voi suiți-vă înapoi în pace la tatăl vostru.”
«Ant | Urm»