«Ant | Urm»
Geneza 45:23 GILLCMHCMH+1382
VDC Tatălui său i-a trimis zece măgari încărcați cu ce era mai bun în Egipt și zece măgărițe încărcate cu grâu, pâine și merinde, pentru ca să aibă pe drum.
Geneza 45:24 GILLCMHCMH+1383
VDC Apoi a dat drumul fraților săi, care au plecat, și le-a zis: „Să nu vă certați pe drum.”
Geneza 45:25 GILLCMHCMH+1384
VDC Ei au ieșit din Egipt și au ajuns în țara Canaanului, la tatăl lor Iacov.
Geneza 45:26 GILLCMHCMH+1385
VDC Și i-au spus: „Iosif tot mai trăiește și chiar el cârmuiește toată țara Egiptului.” Dar inima lui Iacov a rămas rece, pentru că nu-i credea.
Geneza 45:27 GILLCMHCMH+1386
VDC Când i-au istorisit însă tot ce le spusese Iosif și a văzut carele pe care le trimisese Iosif ca să-l ducă, duhul tatălui lor Iacov s-a înviorat.
Geneza 45:28 GILLCMHCMH+1387
VDC Și Israel a zis: „Destul! Fiul meu Iosif tot mai trăiește! Vreau să mă duc să-l văd înainte de moarte.”
Geneza 46:1 GILLCMHCMH+1388
VDC Israel a plecat cu tot ce avea. A ajuns la Beer-Șeba și a adus jertfe Dumnezeului tatălui său Isaac.
Geneza 46:2 GILLCMHCMH+1389
VDC Dumnezeu a vorbit lui Israel într-o vedenie noaptea și a zis: „Iacove! Iacove!” Israel a răspuns: „Iată-mă!”
Geneza 46:3 GILLCMHCMH+1390
VDC Și Dumnezeu a zis: „Eu sunt Dumnezeu, Dumnezeul tatălui tău. Nu te teme să te cobori în Egipt, căci acolo te voi face să ajungi un neam mare.
Geneza 46:4 GILLCMHCMH+1391
VDC Eu Însumi Mă voi coborî cu tine în Egipt și Eu Însumi te voi scoate iarăși de acolo, iar Iosif îți va închide ochii.”
«Ant | Urm»