«Ant | Urm»
Ieremia 36:18 GILLCMHCMH+19861
VDC Baruc le-a răspuns: „El îmi spunea cu gura lui toate cuvintele acestea, și eu le-am scris în cartea aceasta cu cerneală.”
Ieremia 36:19 GILLCMHCMH+19862
VDC Căpeteniile au zis lui Baruc: „Du-te de te ascunde, tu și Ieremia, ca să nu știe nimeni unde sunteți.”
Ieremia 36:20 GILLCMHCMH+19863
VDC Ei s-au dus apoi la împăratul în curte, lăsând cartea în odaia de scris a logofătului Elișama și au spus toate cuvintele din ea în auzul împăratului.
Ieremia 36:21 GILLCMHCMH+19864
VDC Împăratul a trimis pe Iehudi să ia cartea. Iehudi a luat-o din odaia logofătului Elișama și a citit-o în auzul împăratului și în auzul tuturor căpeteniilor care stăteau împrejurul împăratului.
Ieremia 36:22 GILLCMHCMH+19865
VDC Împăratul ședea în casa de iarnă, căci era în luna a noua, și înaintea lui era un foc de cărbuni aprinși.
Ieremia 36:23 GILLCMHCMH+19866
VDC După ce Iehudi a citit trei sau patru foi, împăratul a tăiat cartea cu briceagul logofătului și a aruncat-o în jăraticul de cărbuni, unde a fost arsă de tot.
Ieremia 36:24 GILLCMHCMH+19867
VDC Împăratul și toți slujitorii lui care au auzit toate cuvintele acelea nu s-au înspăimântat și nu și-au sfâșiat hainele.
Ieremia 36:25 GILLCMHCMH+19868
VDC Elnatan, Delaia și Ghemaria stăruiseră de împărat să nu ardă cartea, dar el nu i-a ascultat.
Ieremia 36:26 GILLCMHCMH+19869
VDC Ci împăratul a poruncit lui Ierahmeel, fiul împăratului, lui Seraia, fiul lui Azriel, și lui Șelemia, fiul lui Abdel, să pună mâna pe logofătul Baruc și pe prorocul Ieremia. Dar Domnul i-a ascuns.
Ieremia 36:27 GILLCMHCMH+19870
VDC După ce a ars împăratul cartea care cuprindea cuvintele pe care le scrisese Baruc după spusele lui Ieremia, Cuvântul Domnului a vorbit astfel lui Ieremia:
«Ant | Urm»