«Ant | Urm»
Marcu 7:25 GILLCMHCMH+24489
VDC Căci, îndată, o femeie a cărei fetiță era stăpânită de un duh necurat a auzit vorbindu-se despre El și a venit de s-a aruncat la picioarele Lui.
Marcu 7:26 GILLCMHCMH+24490
VDC Femeia aceasta era o grecoaică de obârșie siro-feniciană. Ea Îl ruga să scoată pe dracul din fiica ei.
Marcu 7:27 GILLCMHCMH+24491
VDC Isus i-a zis: „Lasă să se sature mai întâi copiii, căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci la căței.”
Marcu 7:28 GILLCMHCMH+24492
VDC „Da, Doamne”, I-a răspuns ea, „dar și cățeii de sub masă mănâncă din firimiturile copiilor.”
Marcu 7:29 GILLCMHCMH+24493
VDC Atunci, Isus i-a zis: „Pentru vorba aceasta, du-te; a ieșit dracul din fiică-ta.”
Marcu 7:30 GILLCMHCMH+24494
VDC Și când a intrat femeia în casa ei, a găsit pe copilă culcată în pat și ieșise dracul din ea.
Marcu 7:31 GILLCMHCMH+24495
VDC Isus a părăsit ținutul Tirului și a venit iarăși, prin Sidon, la Marea Galileii, trecând prin ținutul Decapole.
Marcu 7:32 GILLCMHCMH+24496
VDC I-au adus un surd care vorbea cu anevoie și L-au rugat să-Și pună mâinile peste el.
Marcu 7:33 GILLCMHCMH+24497
VDC El l-a luat la o parte din norod, i-a pus degetele în urechi și i-a atins limba cu scuipatul Lui.
Marcu 7:34 GILLCMHCMH+24498
VDC Apoi Și-a ridicat ochii spre cer, a suspinat și a zis: „Efata”, adică „Deschide-te!”
«Ant | Urm»