«Ant | Urm»
Osea 5:4 GILLCMHCMH+22157
VDC Faptele lor nu le îngăduie să se întoarcă la Dumnezeul lor, căci un duh de curvie este în inima lor și nu cunosc pe Domnul!
Osea 5:5 GILLCMHCMH+22158
VDC Dar mândria lui Israel va fi martoră împotriva lui, și Israel și Efraim vor cădea prin nelegiuirea lor, și Iuda va cădea și el cu ei.
Osea 5:6 GILLCMHCMH+22159
VDC Vor merge cu oile și boii lor să caute pe Domnul, dar nu-L vor găsi nicidecum, căci S-a depărtat din mijlocul lor.
Osea 5:7 GILLCMHCMH+22160
VDC Au fost necredincioși Domnului, căci au născut copii din curvie; acum îi va înghiți o lună nouă cu avuțiile lor.
Osea 5:8 GILLCMHCMH+22161
VDC Sunați din trâmbiță la Ghibea, sunați din trâmbiță la Rama! Strigați la Bet-Aven! Iată-i pe urma ta, Beniamine!
Osea 5:9 GILLCMHCMH+22162
VDC Efraim va fi pustiit în ziua pedepsei; ce vestesc Eu împotriva semințiilor lui Israel va veni negreșit!
Osea 5:10 GILLCMHCMH+22163
VDC Căpeteniile lui Iuda sunt ca cei ce mută semnul de la hotare; ca apa Îmi voi vărsa mânia peste ei!
Osea 5:11 GILLCMHCMH+22164
VDC Efraim este asuprit, zdrobit în judecată, căci a urmat învățăturile care-i plăceau.
Osea 5:12 GILLCMHCMH+22165
VDC Voi fi ca o molie pentru Efraim, ca o putreziciune (a dinților) pentru casa lui Iuda.
Osea 5:13 GILLCMHCMH+22166
VDC Când își vede Efraim boala și Iuda rănile, Efraim aleargă în Asiria și trimite la împăratul Iareb, măcar că împăratul acesta nu poate nici să vă facă sănătoși, nici să vă lecuiască rănile.
«Ant | Urm»