«Ant | Urm»
Proverbe 16:12 GILLCMHCMH+16853
VDC Împăraților le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întărește un scaun de domnie.
Proverbe 16:13 GILLCMHCMH+16854
VDC Buzele neprihănite sunt plăcute împăraților, și ei iubesc pe cel ce vorbește cu neprihănire.
Proverbe 16:14 GILLCMHCMH+16855
VDC Mânia împăratului este un vestitor al morții, dar un om înțelept trebuie s-o potolească.
Proverbe 16:15 GILLCMHCMH+16856
VDC Seninătatea feței împăratului este viața și bunăvoința lui este ca o ploaie de primăvară.
Proverbe 16:16 GILLCMHCMH+16857
VDC Cu cât mai mult face câștigarea înțelepciunii decât a aurului! Cu cât este mai de dorit câștigarea priceperii decât a argintului!
Proverbe 16:17 GILLCMHCMH+16858
VDC Calea oamenilor fără prihană este să se ferească de rău; acela își păzește sufletul, care veghează asupra căii sale.
Proverbe 16:18 GILLCMHCMH+16859
VDC Mândria merge înaintea pieirii și trufia merge înaintea căderii.
Proverbe 16:19 GILLCMHCMH+16860
VDC Mai bine să fii smerit cu cei smeriți decât să împarți prada cu cei mândri.
Proverbe 16:20 GILLCMHCMH+16861
VDC Cine cugetă la Cuvântul Domnului găsește fericirea și cine se încrede în Domnul este fericit.
Proverbe 16:21 GILLCMHCMH+16862
VDC Cine are o inimă înțeleaptă este numit priceput, dar dulceața buzelor mărește știința.
«Ant | Urm»