Selectează litera
QuickBible.ro
Doamne, Tu ești stânca mea, cetățuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu ești stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă și întăritura mea!
Psalmi 18:2
Psalmi 18:2
Subiecte
Q & A
Subiect: ALEGEREA LUCRĂTORILOR
Amos 2:11 · Am ridicat proroci dintre fiii voștri și nazirei dintre tinerii voștri. Nu este așa, copii ai lui Israel?”, zice Domnul.
Mc. 2:14 · Când trecea pe acolo, a văzut pe Levi, fiul lui Alfeu, șezând la vamă. Și i-a zis: „Vino după Mine!” Levi s-a sculat și a mers după El.
Lc. 6:13 · Când s-a făcut ziuă, a chemat pe ucenicii Săi și a ales dintre ei doisprezece pe care i-a numit apostoli, și anume:
1Cor. 3:5 · Cine este Pavel? Și cine este Apolo? Niște slujitori ai lui Dumnezeu prin care ați crezut; și fiecare, după puterea dată lui de Domnul.
2Cor. 3:6 · care ne-a și făcut în stare să fim slujitori ai unui legământ nou, nu al slovei, ci al Duhului, căci slova omoară, dar Duhul dă viața.
2Cor. 4:1 · De aceea, fiindcă avem slujba aceasta, după îndurarea pe care am căpătat-o, noi nu cădem de oboseală.
2Cor. 5:18 · Și toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Cristos și ne-a încredințat slujba împăcării;
2Cor. 6:4 · Ci, în toate privințele, arătăm că suntem niște vrednici slujitori ai lui Dumnezeu, prin multă răbdare, în necazuri, în nevoi, în strâmtorări,
Efes. 3:7 · al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui.
Col. 1:23 · negreșit, dacă rămâneți și mai departe întemeiați și neclintiți în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost propovăduită oricărei făpturi de sub cer și al cărei slujitor am fost făcut eu, Pavel.
1Tim. 1:12 · Mulțumesc lui Cristos Isus, Domnul nostru, care m-a întărit, că m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui,
2Tim. 1:11 · Propovăduitorul și apostolul ei am fost pus eu și învățător al neamurilor.
Subiecte asemănătoare
Apolo (6)Diversitatea darurilor (10)Duhul Sfânt - Dătătorul vieții (6)Evanghelia vestită tuturor (12)Harul lui Cristos (12)Harul lui Dumnezeu (8)Împăcarea cu Dumnezeu (10)