Selectează litera
Subiecte
Q & A
Subiect: BELȘUGUL CELUI RĂU
Iov 9:24 · Pământul este dat pe mâinile celui nelegiuit; El acoperă ochii judecătorilor – de nu El, apoi cine altul?
Iov 12:6 · Jefuitorilor li se lasă corturile în pace, celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine, măcar că Dumnezeul lor este în pumn.
Ps. 17:14 · Scapă-mă de oameni, cu mâna Ta, Doamne, de oamenii lumii acesteia, care își au partea lor în viața aceasta și cărora le umpli pântecele cu bunătățile Tale. Copiii lor sunt sătui și prisosul lor îl lasă pruncilor lor.
Ps. 37:35 · Am văzut pe cel rău în toată puterea lui; se întindea ca un copac verde.
Ps. 73:3 · Căci mă uitam cu jind la cei nesocotiți când vedeam fericirea celor răi.
Ps. 73:12 · Așa sunt cei răi: totdeauna fericiți și își măresc bogățiile.
Ecl. 9:11 · Am mai văzut apoi sub soare că nu cei iuți aleargă, că nu cei viteji câștigă războiul, că nu cei înțelepți câștigă pâinea, nici cei pricepuți bogăția, nici cei învățați bunăvoința, ci toate atârnă de vreme și de împrejurări.
Ier. 5:28 · Se îngrașă, lucesc de grăsime; întrec orice măsură în rău, nu apără pricina, pricina orfanului, ca să le meargă bine, nu fac dreptate celor lipsiți.
Ier. 12:1 · Tu ești prea drept, Doamne, ca să mă cert cu Tine; vreau totuși să Te întreb asupra orânduirilor Tale. Pentru ce propășește calea celor răi și toți mișeii trăiesc în pace?
Ier. 48:11 · Moabul era netulburat din tinerețea lui și se odihnea fără teamă pe drojdiile lui, nu era turnat dintr-un vas în altul și nu era dus în robie. De aceea i s-a păstrat gustul și nu i s-a schimbat mirosul.
Mal. 3:15 · Acum fericim pe cei trufași; da, celor răi le merge bine; da, ei ispitesc pe Dumnezeu și scapă!»”
Lc. 16:25 · «Fiule», i-a răspuns Avraam, «adu-ți aminte că, în viața ta, tu ți-ai luat lucrurile bune, și Lazăr și-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu ești chinuit.