Selectează litera
QuickBible.ro
Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află.
Matei 7:13-14
Matei 7:13-14
Subiecte
Q & A
Subiect: MURIND CU CRISTOS
Rom. 6:4 · Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă.
Rom. 6:6 · Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului,
Gal. 2:20 · Am fost răstignit împreună cu Cristos și trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.
Gal. 6:14 · În ce mă privește, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Cristos, prin care lumea este răstignită față de mine și eu, față de lume!
Fil. 3:10 · Și să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să mă fac asemenea cu moartea Lui;
Col. 2:20 · Dacă ați murit împreună cu Cristos față de învățăturile începătoare ale lumii, de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți la porunci ca acestea:
Col. 3:3 · Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu.
2Tim. 2:11 · Adevărat este cuvântul acesta: Dacă am murit împreună cu El, vom și trăi împreună cu El.
Subiecte asemănătoare
Caracter duhovnicesc (6)Condamnarea formalismului (8)Cristos în noi (9)Crucea lui Cristos (8)Cunoașterea duhovnicească (12)Datini (obiceiuri) (6)