«Ant | Urm»
Proverbe 10:15 GILLCMHCMH+16672
VDC Averea este o cetate întărită pentru cel bogat, dar prăpădirea celor nenorociți este sărăcia lor.
Proverbe 10:16 GILLCMHCMH+16673
VDC Cel neprihănit își întrebuințează câștigul pentru viață, iar cel rău își întrebuințează venitul pentru păcat.
Proverbe 10:17 GILLCMHCMH+16674
VDC Cine își aduce aminte de certare apucă pe calea vieții, dar cel ce uită mustrarea apucă pe căi greșite.
Proverbe 10:18 GILLCMHCMH+16675
VDC Cine ascunde ura are buze mincinoase, și cine răspândește bârfelile este un nebun.
Proverbe 10:19 GILLCMHCMH+16676
VDC Cine vorbește mult nu se poate să nu păcătuiască, dar cel ce-și ține buzele este un om chibzuit.
Proverbe 10:20 GILLCMHCMH+16677
VDC Limba celui neprihănit este argint ales; inima celor răi este puțin lucru.
Proverbe 10:21 GILLCMHCMH+16678
VDC Buzele celui neprihănit înviorează pe mulți oameni, dar nebunii mor fiindcă n-au judecată.
Proverbe 10:22 GILLCMHCMH+16679
VDC Binecuvântarea Domnului îmbogățește și El nu lasă să fie urmată de niciun necaz.
Proverbe 10:23 GILLCMHCMH+16680
VDC Pentru cel nebun este o plăcere să facă răul, dar pentru cel înțelept este o plăcere să lucreze cu pricepere.
Proverbe 10:24 GILLCMHCMH+16681
VDC Celui rău, de ce se teme, aceea i se întâmplă, dar celor neprihăniți li se împlinește dorința.
«Ant | Urm»