Selectează litera
QuickBible.ro
Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine. Toiagul și nuiaua Ta mă mângâie.
Psalmi 23:4
Psalmi 23:4
Subiecte
Q & A
Subiect: EXEMPLE DE DEDICARE
2Cron. 17:16 · după el, Amasia, fiul lui Zicri, care se predase de bunăvoie Domnului, cu două sute de mii de viteji.
Ps. 40:7 · Atunci am zis: „Iată-mă că vin! – În sulul cărții este scris despre mine. –
Fapt. 6:4 · Iar noi vom stărui necurmat în rugăciune și în propovăduirea Cuvântului.”
2Cor. 8:5 · Și au făcut aceasta nu numai cum nădăjduisem, dar s-au dat mai întâi pe ei înșiși Domnului și apoi nouă, prin voia lui Dumnezeu.
Fil. 3:8 · Ba încă și acum privesc toate aceste lucruri ca o pierdere, față de prețul nespus de mare al cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru El am pierdut toate și le socotesc ca un gunoi, ca să câștig pe Cristos
