Selectează litera
Subiecte
Q & A
Subiect: ÎNDREPTĂȚIREA DE SINE
Deut. 9:4 · Când îi va izgoni Domnul Dumnezeul tău dinaintea ta, să nu zici în inima ta: «Pentru bunătatea mea m-a făcut Domnul să intru în stăpânirea țării acesteia.» Căci din pricina răutății neamurilor acelora le izgonește Domnul dinaintea ta.
Iov 9:20 · Oricâtă dreptate aș avea, gura mea mă va osândi și oricât de nevinovat aș fi, El mă va arăta ca vinovat.
Iov 35:2 · „Îți închipui că ai dreptate și crezi că te îndreptățești înaintea lui Dumnezeu
Prov. 12:15 · Calea nebunului este fără prihană în ochii lui, dar înțeleptul ascultă sfaturile.
Prov. 16:2 · Toate căile omului sunt curate în ochii lui, dar Cel ce cercetează duhurile este Domnul.
Prov. 20:6 · Mulți oameni își trâmbițează bunătatea; dar cine poate găsi un om credincios?
Prov. 21:2 · Omul socotește că toate căile lui sunt fără prihană, dar Cel ce cercetează inimile este Domnul.
Prov. 30:12 · Este un neam de oameni care se crede curat, și totuși nu este spălat de întinăciunea lui.
Ier. 2:35 · Și, cu toate acestea, tu zici: «Da, sunt nevinovat! Să se întoarcă acum mânia Lui de la mine!» Iată, Mă voi certa cu tine, pentru că zici: «N-am păcătuit!»
2Cor. 10:12 · Negreșit, n-avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rândul unora din aceia care se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înșiși și se pun alături ei cu ei înșiși, sunt fără pricepere.
Apoc. 3:17 · Pentru că zici: ‘Sunt bogat, m-am îmbogățit și nu duc lipsă de nimic’, și nu știi că ești ticălos, nenorocit, sărac, orb și gol,