Selectează litera
QuickBible.ro
Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.
Ieremia 29:11
Ieremia 29:11
Subiecte
Q & A
Subiect: LAUDA DE SINE
1Sam. 14:12 · Și oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan și celui ce-i ducea armele: „Suiți-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.”
1Sam. 17:44 · a adăugat: „Vino la mine și voi da carnea ta păsărilor cerului și fiarelor câmpului.”
1Împ. 20:10 · Ben-Hadad a trimis să spună lui Ahab: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor de va ajunge praful Samariei să umple mâna întregului popor care mă urmează!”
2Împ. 18:34 · Unde sunt dumnezeii Hamatului și Arpadului? Unde sunt dumnezeii Sefarvaimului, Henei și Ivei? Au izbăvit ei Samaria din mâna mea?
2Cron. 25:19 · Tu te gândești că ai bătut pe edomiți și de aceea ți se înalță inima ca să te mândrești. Acum stai mai bine acasă. Pentru ce să stârnești un rău care ți-ar aduce pieirea ta și a lui Iuda?”
Ps. 73:9 · își înalță gura până la ceruri și limba le cutreieră pământul.
Ezec. 35:13 · V-ați fălit astfel împotriva Mea prin vorbirile voastre și v-ați înmulțit cuvintele împotriva Mea: am auzit!›
Dan. 3:15 · Acum fiți gata și, în clipa când veți auzi sunetul trâmbiței, cavalului, chitarei, alăutei, psaltirii, cimpoiului și a tot felul de instrumente, să vă aruncați cu fața la pământ și să vă închinați chipului pe care l-am făcut; dacă nu vă veți închina lui, veți fi aruncați pe dată în mijlocul unui cuptor aprins! Și care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?”
Fapt. 8:9 · În cetate era un om numit Simon, care zicea că este un om însemnat; el vrăjea și punea în uimire pe poporul Samariei.
Rom. 1:30 · bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufași, lăudăroși, născocitori de rele, neascultători de părinți,
2Pet. 2:18 · Ei vorbesc cu trufie lucruri de nimic, momesc cu poftele cărnii și cu desfrânări pe cei ce de-abia au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire.
