Selectează litera
QuickBible.ro
Cerurile spun slava lui Dumnezeu, și întinderea lor vestește lucrarea mâinilor Lui.
Psalmi 19:1
Psalmi 19:1
Subiecte
Q & A
Subiect: ȘIRETLICURILE LUI SATAN
Mc. 4:15 · Cei înfățișați prin sămânța căzută lângă drum sunt aceia în care este semănat Cuvântul, dar, după ce l-au auzit, vine Satana îndată și ia Cuvântul semănat în ei.
Mc. 8:33 · Dar Isus S-a întors și S-a uitat la ucenicii Săi, a mustrat pe Petru și i-a zis: „Înapoia Mea, Satano! Fiindcă tu nu te gândești la lucrurile lui Dumnezeu, ci la lucrurile oamenilor.”
Lc. 4:6 · și I-a zis: „Ție Îți voi da toată stăpânirea și slava acestor împărății; căci mie îmi este dată și o dau oricui voiesc.
1Cor. 7:5 · Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, apoi să vă împreunați iarăși, ca să nu vă ispitească Satana din pricina nestăpânirii voastre.
2Cor. 2:11 · ca să nu lăsăm pe Satana să aibă un câștig de la noi, căci nu suntem în neștiință despre planurile lui.
2Cor. 11:3 · Dar mă tem ca, după cum șarpele a amăgit pe Eva cu șiretlicul lui, tot așa și gândurile voastre să nu se strice de la curăția și credincioșia care este față de Cristos.
Efes. 6:11 · Îmbrăcați-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.
2Tes. 2:9 · Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase
Apoc. 12:9 · Și balaurul cel mare, șarpele cel vechi, numit diavolul și Satana, acela care înșală întreaga lume, a fost aruncat pe pământ și împreună cu el au fost aruncați și îngerii lui.
Apoc. 20:7-8 · Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat
8și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
8și va ieși din temnița lui ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării.
Subiecte asemănătoare
Armura credinciosului (4)Armura duhovnicească (10)Biruința asupra ispitei (exemple) (9)Eva (6)Împotrivire față de Satan (7)