Categorii
QuickBible.ro
Proverbele 3:3-4
Q & A: Este învierea lui Cristos un fapt real?
Isus Cristos a fost răstignit în public, în jurul anului 30 d.Cr. în Iudeea aflată sub conducerea lui Pilat din Pont, la cererea Sinedriului evreiesc. Relatările istoricilor necreștini confirmă relatările martorilor creștini despre aceste aspecte istorice legate de moartea lui Isus Cristos. În ceea ce privește învierea Sa, există mai multe categorii de dovezi care fac din aceasta un caz convingător.
Martorii oculari
Apologeții timpurii ai credinței creștine menționează sute de martori oculari, unii dintre ei înregistrând propriile experiențe. Mulți dintre acești martori oculari au preferat să fie martirizați decât să nege mărturia lor. Acest lucru dovedește sinceritatea lor, amăgirea lor fiind exclusă. Conform înregistrărilor istorice (Fapte 4:1-17; Scrisorile lui Plinius către Traian X.96) majoritatea creștinilor ar fi putut pune capăt suferinței lor prin simplul fapt de a renunța la credința lor. În schimb, cei mai mulți au ales să îndure suferința și să proclame învierea lui Cristos din morți.
Printre cei mai importanți oameni care au mărturisit despre ceea ce au văzut s-au numărat apostolii. Aceștia au trăit o schimbare de netăgăduit în viețile lor ca urmare a apariției lui Cristos după înviere. Imediat după crucificare, ei s-au ascuns fiindu-le frică pentru viețile lor. După înviere, au proclamat curajos învierea, în ciuda persecuției tot mai intense împotriva lor. Care este motivul pentru schimbarea lor atât de bruscă și dramatică? Cu siguranță că nu a fost câștigul financiar. Apostolii au renunțat la tot ce aveau pentru a predica învierea Domnului, inclusiv la viața lor.
De la scepticism la credință – Pavel și Iacov
Veridicitatea învierii este susținută de convertirea unor personalități sceptice, cele mai notabile fiind Pavel și Iacov. Pavel a fost un persecutor violent al Bisericii primare. Conform celor mărturisite de el, după o întâlnire neașteptată cu Cristos cel înviat, a trecut printr-o schimbare imediată și radicală devenind unul dintre cei mai roditori și mai altruiști apărători ai Bisericii. Ca mulți alți creștini timpurii, Pavel a trecut prin persecuție, închisoare și martiraj pentru credința sa neclintită în învierea lui Cristos.
Iacov a fost sceptic, însă nu așa de ostil ca Pavel. Întâlnirea cu Cristos l-a transformat într-un credincios, un lider în Biserica din Ierusalim. Este chiar autorul unei scrisori către Biserica primară. Ca și Pavel, Iacov a fost gata să sufere și să moară pentru mărturia lui, lucru ce atestă sinceritatea credinței sale (Fapte 12:1-2). Acest lucru este menționat și de lui Flavius Josephus în „Antichități evreiești”, XX.ix.1:
Marele Preot Ananus avea o fire nemiloasă și cutezătoare. El făcea parte din secta saducheilor, care sunt mai acerbi și mai nemiloși în judecăți decât ceilalți iudei… Ananus … a convocat Sinedriul la judecată și i-a adus în fața lui pe fratele lui Isus, denumit Cristos, (el se chema Iacov), împreună cu alți câțiva, acuzându-i că încălcaseră legile, și i-a condamnat să fie ucişi cu pietre. Acest lucru a stârnit indignarea cetățenilor moderați...
Mormântul gol
Un alt argument se referă la confirmarea mormântului gol de către inamici și faptul că în Ierusalim s-a înrădăcinat credința în învierea lui Isus. Domnul Isus a fost executat și îngropat în mod public în Ierusalim. Ar fi fost imposibil ca apostolii să predice învierea lui Cristos în Ierusalim în timp ce trupul Lui se afla încă în mormântul de unde ar fi putut fi exhumat, expus public și dovedit astfel că învierea ar fi fost o minciună. În schimb, în efortul de a explica dispariția lui, Sinedriul i-a acuzat pe ucenici că ar fi furat trupul.
Dacă așa s-a întâmplat, ucenicii ar fi știut că învierea a fost o minciună. Și nu ar fi fost așa de dispuși să sufere și să moară pentru ea. Toți martorii ar fi știut că totul e o minciună. Mai devreme sau mai târziu, unul ar fi cedat și ar fi demascat totul. Dar niciunul nu a făcut-o, în ciuda multor prigoniri îndurate.
Unii au sugerat că Cristos Și-ar fi înscenat moartea și apoi a scăpat din mormânt. Acest argument este absurd. Conform martorilor oculari, Cristos a fost bătut, torturat, crucificat și străpuns. El a suferit din greu, a pierdut mult sânge și I-a fost înfiptă o suliță în inimă. Nu există nici un motiv pentru care am crede că Isus Cristos (și orice alt om într-o astfel de situație) ar fi putut să supraviețuiască unei asemenea situații, să stea într-un mormânt fără să primească îngrijiri medicale, fără apă și mâncare, să fie apoi capabil să îndepărteze o piatră masivă de pe mormânt, să scape neprins, să convingă sute de martori că El a înviat din morți, să fie în stare de sănătate bună, și apoi să dispară fără urmă. O astfel de gândire este ridicolă.
Femeile – primii martori ai învierii
În toate referințele majore cu privire la înviere, femeile sunt citate ca fiind primii martori oculari. Trebuie să știm că în acele vremuri mărturia unei femei era privită ca lipsită de substanță și ignorată. Având în vedere acest fapt, dacă dorești ca o minciună să fie „credibilă”, ultimul lucru la care te gândești este să alegi niște femei pe post de primii martori oculari. Un bărbat putea fi credibil, o femeie nu. Cu toate acestea, femeile rămân primele care văd mormântul gol și se întâlnesc cu Isus cel înviat, și numai apoi vin bărbații. Astfel că narațiunea cum că ucenicii au inventat o minciună nu ține.
Dovezile privind învierea lui Isus Cristos sunt atât de copleșitoare, încât, pentru o minte sinceră și limpede, nu lasă nici un fel de loc îndoielii.