Categorii
QuickBible.ro
Romani 10:9
Q & A: Care sunt însușirile lui Dumnezeu?
Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, ne spune cum este Dumnezeu și cum nu este El. Fără autoritatea Bibliei, orice încercare de a explica atributele lui Dumnezeu este zadarnică (Iov 42:7). Noi, oamenii, putem cunoaște despre Dumnezeu numai ceea ce El a ales să ne reveleze. Creația, Biblia, și Cuvântul făcut trup (Isus Cristos) ne ajută să cunoaștem cum este Dumnezeu.
Dumnezeu este Creatorul nostru și noi suntem parte din creația Sa (Gen. 1:1, Ps. 24:1). Omul a fost creat după chipul și asemănarea Lui. Omul este deasupra restului creației și de aceea i s-a oferit stăpânirea asupra acesteia (Gen. 1:26-28). Deși este afectată de păcat, creația încă oglindește o frântură din lucrările Sale (Gen. 3:17-18; Rom. 1:19-20). Ținând cont de grandoarea, complexitatea, frumusețea și ordinea creației, putem percepe cât de minunat este Dumnezeu.
Numele lui Dumnezeu ne spune câte ceva despre El. Iată câteva dintre acestea:
Elohim – Domnul Dumnezeu, Cel puternic, divin (Gen. 1:1)
Adonai – Domnul, indicând o relație de tipul Stăpân-slujitor (Exod. 4:10-13)
El Elion – Cel Preaînalt (Isa. 14:20)
El Roi – Cel ce vede totul (Gen. 16:13)
El Shaddai – Dumnezeu atotputernic (Gen. 17:1)
El Olam – Dumnezeu cel veșnic (Isa. 40:28)
Yahweh – DOMNUL „Eu sunt”, având sensul de Dumnezeu veșnic, existent în El Însuși (Exod. 3:13-14).
Dumnezeu este veșnic, El nu a avut un început și că existența Sa nu se va sfârși niciodată. El este nepieritor, infinit (Deut. 33:27; Ps. 90:2; 1 Tim. 1:17). Dumnezeu este neschimbător, iar aceasta înseamnă că El este cu totul demn de încredere (Mal. 3:6; Num. 23:19; Ps. 102:26-27). Dumnezeu este incomparabil, nu este nimeni care să se asemene cu El în fapte sau în ființă; El este de neegalat și este perfect (2 Sam. 7:22; Ps. 86:8; Isa. 40:25; Mat. 5:48). Dumnezeu este de nepătruns, El neputând fi cercetat și înțeles în plinătatea caracterului Său (Isa. 40:28; Ps. 145:3; Rom. 11:33-34).
Dumnezeu este drept, nefăcând nici un favor nimănui (Deut. 32:4; Ps. 18:30). Dumnezeu este omnipotent, adică deține toată puterea; El poate face orice dorește, însă faptele Sale vor fi întotdeauna în concordanță cu caracterul Său (Apoc. 19:6; Ier. 32:17, 32:27). Dumnezeu este omniprezent, El fiind oriunde și oricând; aceasta însă nu înseamnă că Dumnezeu este în orice (Ps. 139:7-13; Ier. 23:23). Dumnezeu este omniscient, El cunoscând trecutul, prezentul și viitorul, chiar și ceea ce gândim noi la un moment dat; întrucât El cunoaște totul, judecata Sa va fi întotdeauna administrată cu dreptate deplină (Ps. 139:1-5; Prov. 5:21).
Dumnezeu este unic, nu mai este altul ca El. El este singurul capabil să împlinească cele mai profunde nevoi și aspirații ale sufletelor noastre. Numai El este vrednic de închinare și dragoste (Deut. 6:4). Dumnezeu este drept, El nu poate și nu va trece cu vederea greșelile. Totuși, pentru ca păcatele noastre sa fie iertate, Isus a trebuit să cunoască judecata lui Dumnezeu atunci când a luat păcatele noastre asupra Lui (Exod. 9:27; Mat. 27:45-46; Rom. 3:21-26).
Dumnezeu este suveran, El este suprem. Nimic din toată creația Sa luată nu se poate opune scopurilor Lui (Ps. 93:1; 95:3; Ier. 23:20). Dumnezeu este duh, El fiind invizibil (Ioan 1:18; 4:24). Dumnezeu este Trinitate, El fiind trei Persoane într-Una, aceleași în substanță, egale în putere și glorie. Trebuie să reținem că, deși primul verset din Scriptură folosește numele lui Dumnezeu la singular, sensul lui face referire la trei Persoane distincte – „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt” (Mat. 28:19; Marcu 1:9-11). Dumnezeu este adevăr, El este în armonie și acord cu tot ceea ce este El, este incoruptibil și fără minciună pentru totdeauna (Ps. 117:2; 1 Sam. 15:29).
Dumnezeu este sfânt, El este total separat de tot ce înseamnă decăderea morală, fiind de altfel ostil și opus acesteia. Dumnezeu vede tot ce este rău și aceasta Îl supără. În Scriptură focul este în mod obișnuit asociat cu sfințenia, iar Dumnezeu este prezentat deseori ca un foc mistuitor (Isa. 6:3; Hab. 1:13; Exod. 3:2-5; Evrei 12:29). Dumnezeu este plin de îndurare, ceea ce include bunătatea Lui, mila Lui și dragostea Lui. Dacă Dumnezeu nu ar fi și plin de har, ar însemna că restul însușirilor Sale ne-ar exclude din prezența Sa. Din fericire, nu este cazul, pentru că El dorește ca noi toți să Îl cunoaștem personal (Exod. 22:27; Ps. 31:19; 1 Pet. 1:3; Ioan 3:16; Ioan 17:3).