Categorii
QuickBible.ro
2 Timotei 2:19
Q & A: Este dumnezeirea lui Cristos biblică?
În plus față de afirmațiile specifice ale lui Isus legate de propria Sa identitate (vezi întrebarea „Este Isus Dumnezeu?”), ucenicii Săi au recunoscut dumnezeirea lui Cristos. Ei au afirmat că Isus avea dreptul de a ierta păcatele – ceva ce numai Dumnezeu poate face, întrucât păcatul este împotriva lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 5:31; Coloseni 3:13; cf. Psalmul 130:4; Ieremia 31:34). În strânsă legătură cu această ultimă afirmație, s-a spus despre Isus că El este Cel care va „judeca viii și morții” (2 Timotei 4:1). Toma a strigat către Isus: „Domnul meu, și Dumnezeul meu!” (Ioan 20:28). Pavel Îl numește pe Isus „marele nostru Dumnezeu și Mântuitor” (Tit 2:13), și arată că înainte de întruparea Sa, Isus a existat ca parte a lui Dumnezeu (Filipeni 2:5–8). Epistola către Evrei spune cu privire la Isus că: „Scaunul Tău de domnie, Dumnezeule, este în veci de veci” (Evrei 1:8). Ioan a spus de asemenea că: „La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul [Isus] era Dumnezeu” (Ioan 1:1). Alte exemple din Scriptură care ne învață despre dumnezeirea lui Cristos pot fi găsite în Apocalipsa 1:17; 2:8; 22:13; 1 Corinteni 10:4; 1 Petru 2:6–8; Psalmul 18:2; 95:1; 1 Petru 5:4; Evrei 13:20, însă chiar și numai unul dintre acestea ar fi suficient pentru a arăta că Cristos a fost considerat ca Dumnezeu de către cei care L-au urmat.
Lui Isus I-au fost atribuite de asemenea titluri și caracteristici care în Vechiul Testament erau în mod unic ale lui Iehova (numele lui Dumnezeu). Titlul de „Răscumpărător” din Vechiul Testament (Psalmul 130:7; Osea 13:14) este utilizat deseori în Noul Testament când se vorbește despre Isus (Tit 2:13; Apocalipsa 5:9). Isus este de asemenea numit Emanuel („Dumnezeu este cu noi” în Matei 1). În Zaharia 12:10, Iehova spune: „își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns”. Noul Testament aplică această profeție la crucificarea lui Isus (Ioan 19:37; Apocalipsa 1:7). Dacă Iehova este Cel care a fost străpuns și la care au privit, iar Isus a fost Cel străpuns și la care au privit, atunci Isus este Iehova. Apostolul Pavel interpretează Isaia 45:22–23 aplicând acestea la Isus în Filipeni 2:10-11.
Mai mult, numele lui Isus este utilizat alături de cel al lui Iehova în rugăciune: „Har și pace vouă de la Dumnezeu Tatăl, și de la Domnul nostru Isus Cristos!” (Galateni 1:3; Efeseni 1:2). Dacă Isus nu ar fi Dumnezeu, atunci aceasta ar fi o blasfemie. Numele lui Isus apare alături de cel al lui Iehova în porunca lui Isus de a boteza „în numele [singular] Tatălui, și al Fiului și al Sfântului Duh” (Matei 28:19; vezi și 2 Corinteni 13:14).
În Apocalipsa, Ioan spune că toată creația Îl laudă pe Cristos (Mielul) – deci Isus nu este parte a creației (Apocalipsa 5:13).
Lucruri care pot fi împlinite numai de către Dumnezeu sunt atribuite în mod egal lui Isus. Isus nu numai că a înviat morți (Ioan 5:21; 11:38–44), și a iertat păcate (Faptele Apostolilor 5:31; 13:38), dar El a creat și susține universul (Ioan 1:2; Coloseni 1:16-17). Acest lucru este întărit și mai mult atunci când Iehova a spus că El a fost singur de-a lungul procesului de creație (Isaia 44:24). Mai mult, Cristos are toate atributele pe care numai Dumnezeu le poate avea: veșnicia (Ioan 8:58), omniprezența (Matei 18:20, 28:20), omnisciența (Matei 16:21), omnipotența (Ioan 11:38-44).
Acum, este una să pretinzi a fi Dumnezeu sau să convingi pe cineva să creadă asta, și alta să poți și demonstra. Ca demonstrație a pretenției Sale de a fi Dumnezeu, Cristos a făcut o mulțime de miracole și chiar a înviat dintre morți. Iată câteva din minunile lui Isus: a transformat apa în vin (Ioan 2:7), a mers pe ape (Matei 14:25), a înmulțit hrana (Ioan 6:11), a vindecat orbi (Ioan 9:7), ologi (Marcu 2:3) și alți bolnavi (Matei 9:35; Marcu 1:40–42), a înviat oameni dintre cei morți (Ioan 11:43–44; Luca 7:11–15; Marcu 5:35).
Conform lui Gary Habermas, există cel puțin 12 evenimente istorice pe care chiar și criticii necreștini de specialitate le admit că fiind adevărate:
1. Isus a murit prin crucificare.
2. El a fost îngropat.
3. Moartea Sa a determinat pierderea speranței și despărțirea temporară a ucenicilor Săi.
4. Mormântul lui Isus a fost descoperit gol după numai câteva zile.
5. Ucenicii L-au văzut pe Cristos înviat.
6. După aceasta, ucenicii au fost transformați din a fi plini de îndoială în credincioși îndrăzneți.
7. Acest mesaj a constituit centrul predicării în Biserica primară.
8. Mesajul a fost predicat în Ierusalim.
9. Biserica s-a născut și a crescut ca rezultat al predicării acestui mesaj.
10. Ziua învierii, Duminica, a înlocuit Sabatul (Sâmbăta) ca zi principală de închinare.
11. Iacov, un sceptic, a fost convertit atunci când la rândul lui L-a văzut pe Isus înviat.
12. Pavel, un dușman al creștinismului, a fost convertit ca urmare a unei experiențe în care s-a întâlnit cu Isus cel înviat.
Chiar dacă au existat persoane care au avut obiecții cu privire la această listă, numai o mică parte a lor sunt suficiente pentru a proba învierea și formarea mesajului Evangheliei: moartea, îngroparea, învierea și aparițiile lui Isus de după înviere (1 Corinteni 15:1-5).
În concluzie: Cristos a pretins că este Iehova, El este Dumnezeu (nu doar „un dumnezeu” – ci Dumnezeu adevărat) , iar cei care L-au urmat (evrei care ar fi trebuit altfel să fie pedepsiți de idolatrie) au crezut în El și s-au raportat la El ca la Dumnezeu. Cristos a demonstrat dumnezeirea Sa prin minuni, inclusiv prin învierea din morți. Nicio altă ipoteză nu poate explica aceste fapte.